MISIUNE

Obiectivele pe care urmărim să le atingem

Misiunea Corpului Profesioniștilor în Lobby constă în promovarea excelenței profesionale a „specialistului în activitatea de lobby”, promovarea și aplicarea tehnicilor transparente de influențare a deciziilor publice și a bunelor practici de intervenție pe lângă decizia publică, prezervarea și promovarea standardului profesional „specialist în activitatea de lobby”, adoptarea și promovarea codurilor de bune practici aferente domeniului, întărirea capacității organizațiilor societății civile și a partenerilor sociali de a-și reprezenta interesele transparent, activ și profesional în raport cu decizia publică.

corpul profesionistilor lobby
corpul profesionistilor lobby

VIZIUNE

Principiile pe care ne bazăm

  • Ne implicăm continuu în rezolvarea problemelor voastre
  • Luptăm împotriva lipsei de inițiativă, a pasivității, a cinismului, a neîncrederii în instituții, a înclinației spre corupție
  • Realizăm construirea unei reputații bazate pe profesionalism și pe un set consistent de bune practici ce resping discriminările, mita, comisioanele, cadourile, deconturile false, contribuțiile politice și caritabile interesate
  • Demararea unor proiecte prin care o anume comunitate sau națiune pornește pe drumul democrației și al economiei de piață, unde cetățenii încep să se implice activ și să își exprime opinii bine conturate